23 aprilie: Basarab Nicolescu, n. 23 aprilie 1942, Ploieşti, matematician şi filosof al culturii

     

 Euchronia: BASARAB NICOLESCU, POETUL ŞI VÂNĂTOAREA DE OAMENI

Ploieștean dintr-o familie de intelectuali cu tradiție, face liceul I.L. Caragiale din urbea natală, apoi vine la Universitatea bucureșteană unde termină Fizica, cu specializări la paris, unde se și stabilește, în 1968, după un interimat de asistent la catedra de Fizică din București. Cadru didactic la Universitatea Paris VI, apoi cercetător în specialitate, se remarcă prin rezultate de exceție în fizică, dar și prin eseuri și peste 130 lucrări de filosofie a culturii.

Profesor invitat la Londra, Berkeley și în Spania, a deschis domenii noi în cercetarea transdisciplinară. A fost distins cu numeroase premii academice.  După Evenimente, a reluat legătura cu Țara, a fost profesor la Universitatea din Cluj. Membru onorific al Academiei Române și al altor academii de mare prestigiu di Europa.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Basarab_Nicolescu

 

NOTĂ: Cezar Ivănescu, un mare poet, a cărui valoare va creşte în timp. Şi un om nu lesne de înţeles, admirat de câţiva, duşmănit de cei fără har. Pe 24 aprilie vom sta înlăcrimaţi la cea de a patra comemorare a nedreptei lui dispariţii. Ion Lazu

 

                             

Poezia zilei, Veronica Micle, n. 23 aprilie 1850 – 3 august 1889              

 

 

 

   

 

 

 

 

De ce-ţi mai numeri anii

De ce-ţi mai numeri anii să vezi de eşti bătrân
Când ştii ce grea durere tu porţi în al tău sân, 
Şi pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ţi spună de nu-i încă zbârcită faţa ta?

Când ştii c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci şi triste urme în suflet ţi-au lăsat, 
Şi crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.

Şi ce-ţi mai foloseşte să ştii azi cum mai eşti
Când simţi că tu pe lume de mult nu mai trăieşti;
Purtând cu moartea`n suflet străin în orice loc
Viaţa ta pustie şi fără de noroc! 

 

Alţi scriitori:

Eugen Lumezianu, n. 1937

Ion Cristofor, n. 1952

Virgil Birou, m. 1968

George Ciprian, n. 7 iunie 1883 - m. 8 mai 1968

Mircea Eliade, m. 1986

Camil Petrescu, n. 22 aprilie 1894  - m. 14 mai 1957

 

 

Gib I. Mihăescu, n. 23 aprilie 1894 - d. 16 oct.1935 

 

  

 

S-a născut (cu numele de botez Gheorghe) la Drăgăşani - jud. Vâlcea, tatăl avocat, mama crescută la o mănăstire de maici, deci primind o educaţie foarte sobră, religioasă. Şcoala primară la Drăgăşani, liceul la Craiova, Slatina, Rm. Vâlcea şi din nou Craiova, un triunghi de oraşe mai mari în jurul celui natal. Începe Dreptul la Bucureşti, dar este mobilizat în 1916, face o şcoală de ofiţeri la Botoşani, participă la luptele de la Mărăşeşti şi din Muscel, primind o decoraţie de bravură. Va relua Dreptul în 1920, dar îşi va da licenţa abia în 1932.

A practicat scurt timp avocatura la Chişinău (a cunoscut deci atmosfera basarabeană, pe care o va contura magistral în Rusoaica), apoi profesor la Drăgăşani, între 1924 şi 1928. Se mută la Bucureşti şi retras, ftizic, se concentrază asupra scrisului. Debutase de foarte timpuriu, apoi a activat în presă, a participat în 1921 la înfiinţarea revistei Gândirea la Cluj, cu Cezar Petrescu şi Adrian Maniu. A scris nuvele, romane şi piese de teatru, Pavilionul cu umbre fiindu-i jucată la naţionalul bucureştean în stagiunea 1927-1928. Din 1930 au început să apară marile sale romane, care l-au consacrat: Braţul Andromedei, 1930, Rusoaica, 1933, Femeia de ciocolată, 1933, Zilele şi nopţile unui student întârziat, 1934, Donna Alba, 1935. A lăsat în manuscris începutul unui nou roman care ar fi putut aduce mari schimbări în abordările romancierului: Vămile văzduhului, apărut postum. Spre sfârşitul sezonului din 1935 face o excursie la Mare, revine într-o stare gravă şi nu mai poate fi salvat. La înmormântarea sa, în Drăgăşani, sicriul a fost purtat pe umeri de Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru şi Ovidiu Papadima. S-a prezentat şi Cella Delavrancea, admiratoarea scriitorului.

Dispărut la doar 41 de ani, literatura noastră a pierdut pretimpuriu pe unul dintre cei mai puternici romancieri, una dintre marile sale şanse în domeniul prozei de investigaţie psihologică. Criticii din Interbelic, Eugen Lovinescu şi G. Călinescu au acuzat excesele stilistice, obsesionalul, eroticul, grotescul, care în fapt nu făceau decât să întărească liniile personajelor sale puternice, acaparate de abisalul firii omeneşti. Rusoaica rămâne una dintre capodoperele romanului românesc.

 

Opera:  La „Grandiflora", 1928; Pavilionul cu umbre, 1928;  Vedenia,  1929;  Braţul Andromedei,  1930;  Rusoaica,  1933;  Femeia de ciocolată,  1933;  Zilele şi nopţile unui student întârziat,   1934;  Donna Alba,  1935; Nuvele,  I-II, prefaţă de Nicolae Manolescu,  1967; Vedenia, ediţie îngrijită de Ion Nistor, prefaţă de Laurenţiu Ulici,  1973; Teatru, ediţie îngrijită şi postfaţă Leon Baconsky, 1973; Însemnări pentru timpul de azi, ediţie îngrijită şi prefaţă de Diana Cristev,  1975; Opere, I-V, ediţie îngrijită şi introducere de Al. Andriescu,  1976-1995; Troiţa, 1998.

 

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Gib_Mih%C4%83escu

www.crispedia.ro/Gib_I__Mihaescu

 

 

Poezia zilei: Mircea Ciobanu,  d. 23 aprilie 1996     

 

 

Dezlegare

 

Ca să te-ntorci, părinte, ca să te schimbi, ce vrei?

Să-ţi pun pământ cu iarbă şi praf de drum pe frunte?

O, zgomotul acela din gropile cu lei

m-ajunge şi se face că nu mi se răspunde.

Ai vrea să fii, dar umbra de trup ţi se desparte;

ai vrea s-adormi, dar ziua e-ntreagă un amurg.

Tu sui şi cazi acelaşi, posomorât de moarte

în mâlul viu, şi-n mâluri cobor şi eu, şi urc.

Alături marea sună a sol arat, la fel

ca ieri şi-acum o vreme; dar ştiu că-n zori, pe faţă

paloare voi aduce, scăpat printr-un tunel

din Babel – şi, pe buze, un gust amar de ceaţă.

 

Octavian Soviany, n. 23 aprilie 1954

 

 

***

 

În cameră-s pupitre prăfuite

Pe care stau compendii şi tratate

Colecţii vechi de predici iezuite

Divine Septuaginte şi Vulgate

 

Şi Paracels în cincizeci de volume

Averroes şi Avicenus tot

Angelicele doctorilor Summae

Ce-şi au temeiu-adânc în Aristot

 

Şi se mai află sus lângă firide

Un ochi adânc şi mohorât de geam

Prin care vezi odaia cu abside

Închisă-n nostradamicul ocheam

 

Cu încercaţii gureşii ei lectori

Pictaţi cu mov pe-un herb mâncat de cari

Ce dau din cap alegru şi protectori

Spre micul nostru cerc de cărturari

 

Şi zbârnâie scolastic din elitre

În largile lor robe îmbumbate

Privind la o gravură cu pupitre

Pe care stau compendii şi tratate.

 

***

Eu îmi trăiesc solemn cărturăria

Privind pieziş la buchile din palii

Ca-n biblioteca din Alexandria

Unde veneau pe vremuri didascalii

 

Statui de tuci mă cercetează grav

Am eşuat ca numerii pe-o riglă

Aici se-ngraşă retorii de praf

Şi-şi ţin sub limbă perlele de sticlă

 

E-un anotimp de pulbere blazat

Ce se divide-n scorojite zile

Când hexametrii scapără ciudat

Iar oamenii-s mâncaţi de facsimile

 

Bătrânele culturi s-au tuns chilug

Ce-am scris am scris cu litere de apă

Pereţii bibliotecilor mă sug

şi-apocalipsul poate să înceapă

 

Iar seara-i gravă ca un cenotaf

Oglinzile plodesc coleoptere

Aici se-ngraşă retorii cu praf

Gătindu-se spăsit de împăiere

 

(din Cartea lui Benedict, Ed. Vinea, 2002)

 

Alţi scriitori:

Pavel Chihaia, n. 1922 

Ion Lazu - Alte înfloriri în IOR

  

 

 

 

 

 

 22 aprilie: Ion Ghica, n. 12 aug. 1816 - d. 22 aprilie 1897

     

 

Fiu al logofătului Dimitrie Ghica, dintr-o veche familie care a dat nu mai puţin de 9 domnitori, în Muntenia şi în Moldova, şi-a început şcoala în greceşte, a continuat cu Gramatica lui Ion Heliade Rădulescu, apoi cu franceza la colegiul Sf. Sava, unde s-a împrietenit cu Gr. Alexandrescu şi Nicolae Bălcescu, după care şi-a făcut studiile de inginerie şi matematică la Paris, 1837-1840 (unde a cunoscut pe Ch. Fourier dar şi pe revoluţionarii francezi), revenind în ţară ca lector de matematică. În 1844 înfiinţează împreună cu Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu revista Propăşirea. În 1848 participă la conspiraţia care viza unirea celor două Principate sub domnitorul Mihail Sturdza. Reactivează, împreună cu Nicolae Bălcescu şi Cristian Tell societatea Frăţia, de tip masonic. Guvernul provizoriu îl trimite în 1848 ca reprezentant la Istambul, unde rămâne ca exilat. Numit guvernator al insulei Samos, 1853-1859, lichidează pirateria din insulă şi va primi titlul de prinţ de Samos. Revine în ţară şi va fi de două ori prim-ministru: sub Al. Ioan Cuza, fostul prieten de la Paris, acuzat de autoritarism, la înlăturarea căruia va contribui - şi deasemenea sub Carol I.  De mai multe ori ministru. Din 1881 până în 1889 va fi ambasador la Londra. Academician, va fi preşedintele Academiei în patru rînduri. Moare la 81 de ani, la moşia sa din Ghergani, la cca 25 km de București. Am vizitata acel palat de mare frumusețe arhitecturală. 

S-a făcut cunoscut prin scrierile sale de specialitate: matematică, inginerie, economie, comerţ - este primul om politic care a militat pentru industrie şi pentru comerţ - dar cunoscut mai ales prin Scrisori către Vasile Alecsandri, şi Din vremea lui Caragea, adevărate monumente de limbă românească şi totodată scrieri memorialistice neegalate în literatura noastră, scrieri dând seama despre starea socială-economică-politică din primele decenii ale secolului XIX. Impact determinant în literatură, a influenţat pe scriitori şi nu numai. Pe Mircea Cărtărescu în Levantul. Iar Dana Dumitriu i-a dedicat un roman în trei volume: Prinţul Ghica. Citind Scrisorile către Vasile Alecsandri m-a entuziasmat stilul, mi-am dast seama că este mult superior poetului de la Roman...

 

Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ghica

 http://www.adevarul.ro/cultura/Printul_Ghica_0_392361131.html 

Ion Lazu - Ieri în Insula Câinilor din IOR

  

Lidia spre ănălțimi...

Au înflorit castanii roșii din IOR

Meșterul baloanelor de săpun...

                         Rața cu 12 bobocei...

 21 aprilie: Adi Cusin, n. 26 ianuarie 1941 - d. 21 aprilie 2008

     

 

S-a născut din părinţi de origine română, Ioan şi Aurelia, în localitatea Gleiwitz, pe atunci în Germania, de fapt localitate poloneză. Pe timp de război, nevoiţi să se întoarcă în România, stau în lagăr un an de zile. Tatăl, cu studii de drept, dar fără licenţă, urmează cursuri de perfecţionare şi se califică şef de gară. Vor urma peregrinări prin multe localităţi. Tr. Severin, Craiova, Slatina, dar şi Adjud, Câmpulung-Moldovenesc etc. Fiul face şcoala secundară la Câmpulung, apoi liceul la Iaşi, urmând facultatea de Filologie, secţia română-franceză. Este perioada 1960-1972, a boemei studenţeşti şi literare, împreună cu Mircea Ciobanu, Dan Laurenţiu, Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Cristian Simionescu, Cezar Ivănescu, iar în fapt o formă de nealiniere la poezia socialistă, cu lecturi din marea poezie a lumii.

Debutase cu poezii în 1957, iar în volum cu A fi, 1968, când devine membru al USR. Din 1972 se stabileşte în Bucureşti, cu un intermezzo în Bucovina, 1975-1977. Va lucra la Flacăra, apoi la Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate.

Îi apar, la intervale mari volumele Umbra punţilor, 1970, Starea a treia, 1974, apoi, la distanţă de două decenii, Ţara Somnului, 1994. La spartul târgului, 2008, volum îngrijit de poet pe patul de suferinţă şi apărut postum; ca în anul următor să apară integrala poeziilor lui Adi Cusin: Umbra punţilor, 2009, la Princeps Edit, Iaşi.

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Adi_Cusin

http://www.crispedia.ro/Adi_Cusin

*

Am pus o placă memorială  la intrarea blocului de 10 etaje din Piața Crângași, intersecție cu Bdul Constructorilor, unde a locuit poetul Adi Cuzin.

 

 

Poezia zilei, Adi Cusin (n. 26 ianuarie 1941 - d. 21 aprilie 2008)

Traversând

Ce poeme de seamă se scriu,

Ce vieţi mai tot ies la iveală,

Încât nu ştii de tu eşti cel viu

Ori acelea sunt vii din greşeală.

        

Şi ce luptă-ntre două culori

Şi ce verde dispus să respire!

Moarte cu nume de flori,

Fructe născând din uimire.

 

Şi pe buze ce pete de-amurg,

De polen susurând, de uitare,

Semne din care decurg

Fapte, lumini schimbătoare.

 

Şi pe trepte femeia râzând,

Şi în casă un roi de ispite.

Locul tău ar putea fi oricând,

Să nu sperii, faci semne grăbite.

 

Şi poeme, poeme se scriu,

Ca lumini ies vieţi la iveală

Încât nu ştii de tu eşti cel viu

Ori acelea sunt vii din greşeală.

 

Lumina veche

Ce trist e la ora amiezii

 În gang, când se toacă mărar,

 Când stâlpii acelor familii

 Adorm lunecând sub ziar.

 

 Dar când se mai trag mari obloane

 Şi varul trezit cade jos,

 Şi-un cal angajat la sifoane

 Aşteaptă în stradă pios.

 

 Această tristeţe aparte

 Ce-aproape devine un har,

 Căzând ca un ban pe o parte

 În mâluri ghicindu-se doar.

 

 Şi-apoi o lumină cu care

 Îţi vine pe trup să te speli,

 Lumină cu litere clare

 Necunoscută-n cerneli!

 

 

Alţi scriitori:

Vasile Conta, m. 1882